Alertă sanitară în Ialoveni după un focar de pestă porcină la mistreți
În raionul Ialoveni, șase localități au fost incluse în Zona de supraveghere după descoperirea unui focar de pestă porcină africană la mistreți în pădurea satului Zloți, raionul Cimișlia. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Ialoveni pe 20 noiembrie.
Zona de supraveghere se extinde pe o rază de 10 km și include satele Puhoi, Văratic, Mileștii Noi, Cigîrleni, Cărbuna și comuna Răzeni. Autoritățile au aprobat un plan de măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului, implicând instituțiile locale în acest proces.
Comisia a decis formarea unor echipe mobile care să evalueze zona afectată, să depisteze și să elimine cadavrele de mistreț și să monitorizeze efectivul de mistreți din ocoalele silvice. Orice descoperire va fi raportată rapid către Subdiviziunea Teritorială pentru Siguranța Alimentelor.
Locuitorii din Ialoveni sunt îndemnați să respecte recomandările specialiștilor pentru a preveni răspândirea bolii. Un apel similar este adresat și primarilor localităților din Zona de supraveghere, cerându-le să abordeze cu seriozitate sarcinile primite.

