Contribuția la Pilonul 2 de pensii ar putea crește la 6% din 2026
Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care vizează creșterea contribuției la Pilonul 2 de pensii. Proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților, care are rol decizional.
Conform inițiativei, cota de contribuție la fondul de pensii va crește la 5,25% începând cu 1 ianuarie 2026 și la 6% din 1 ianuarie 2027. Această modificare vizează Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
Inițiatorii proiectului, Raluca Turcan și Florin Roman, au subliniat că, la momentul adoptării legislației inițiale, era prevăzută o creștere anuală a contribuției până la 6% în termen de opt ani. Cu toate acestea, crizele economice și financiare din ultimii ani au dus la amânări ale acestor majorări.
Ei au argumentat că, după 2030, sistemul de pensii de stat va întâmpina dificultăți în asigurarea unei rate decente de înlocuire a salariului prin pensie, subliniind necesitatea susținerii Pilonului 2 pentru a crește acumulările în conturile individuale ale participanților.
Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat după ce termenul de dezbatere și vot s-a încheiat pe 2 februarie.

