Lucrările de siguranță pe DN10 Brașov – Buzău au fost finalizate
Lucrările de punere în siguranță a versantului pe drumul național DN10, între Brașov și Buzău, au fost finalizate. Proiectul a vizat două tronsoane critice pentru a diminua riscul de blocare a circulației din cauza căderilor de stânci.
Primul tronson, situat între kilometrii 79+860 și 80+105, a beneficiat de montarea unui sistem electronic de monitorizare care avertizează în timp real asupra eventualelor căderi de stânci. Al doilea tronson, între kilometrii 87+000 și 87+172, a fost de asemenea consolidat.
Lucrările au inclus rănguire, montarea de plase și bariere de protecție, refacerea zidului de retenție și decolmatarea șanțurilor de scurgere a apelor pluviale. O firmă din Satu Mare, SAVOY GRUP ENERGY SRL, a fost responsabilă de stabilizarea versantului, valoarea contractului fiind de 33,16 milioane de lei, fără TVA.
Materialele utilizate au inclus 1658 de ancore și 10.725 mp de plasă pentru primul tronson, respectiv 800 de ancore și 5.435 mp de plasă pentru al doilea tronson. Reprezentanții DRDP Buzău au declarat că s-a realizat prerecepția lucrărilor, urmând recepția finală și ridicarea restricțiilor de circulație.

