O aeronavă cu 127 de români și 39 de europeni a decolat din Oman spre București
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că o aeronavă a decolat vineri din Muscat, Oman, având ca destinație București. La bordul acesteia se află 127 de cetățeni români și 39 de cetățeni europeni, toți afectați de criza de securitate din Orientul Mijlociu.
Zborul face parte dintr-o operațiune de evacuare organizată de România prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Toate locurile disponibile în aeronavă sunt ocupate.
Până în prezent, peste 1.000 de cetățeni români au fost repatriați din Orientul Mijlociu, utilizând atât zboruri de repatriere asistată, cât și zboruri comerciale.

