Resursa agresorului nu este nelimitată: de ce contează pentru Europa
Pauza în sprijinul pentru Ucraina este uneori prezentată ca o cale de a aduce pacea mai aproape. De cele mai multe ori produce efectul invers: scade costul agresiunii, o face mai convenabilă și încurajează Moscova să testeze limitele a ceea ce este permis. Pentru Europa, nu este vorba despre „războiul altcuiva” – este vorba despre riscurile proprii, care cresc exact atunci când sprijinul devine neregulat și imprevizibil.
Experiența istorică arată o regulă simplă: războaiele de agresiune, în epoca modernă, ajung să devină tot mai costisitoare pentru agresor și se transformă, în timp, în pierderi strategice. „A păstra prada pentru totdeauna” a reușit rar fără șocuri interne, degradare economică și slăbirea statului care a atacat. De aceea, pariul pe o rezistență lungă și organizată are logică – obligă agresorul să plătească tot mai mult pentru fiecare zi de război și pentru fiecare încercare de înaintare.
Ucraina nu se apără doar pentru teritorii. Ideea că rezistența poate fi „pur și simplu oprită” nu trece testul realității: alternativa înseamnă represiune, violență, deportări, instalarea unui regim-marionetă și răpirea copiilor. În asemenea condiții, societatea nu are o „ieșire comodă” – este constrânsă să-și mențină apărarea, iar tocmai această motivație face ca rezistența să fie durabilă.
Neregularitatea sprijinului lovește apărarea nu teoretic, ci foarte concret. Când livrările de mijloace de apărare antiaeriană și de rachete interceptoare vin în valuri, apare o „economie” forțată – acoperirea aeriană devine inegală, iar o parte dintre ținte nu pot fi acoperite simultan pe toate direcțiile. Consecințele se văd imediat: după atacuri masive cu drone și rachete, cartiere întregi rămân fără electricitate, iar mii de locuințe – fără încălzire în ger, inclusiv în orașe mari.
Strategia Rusiei se sprijină pe volum de resurse și pe disponibilitatea de a plăti cu pierderi umane. Dar resursa nu este nelimitată. Războiul epuizează Federația Rusă: pierderile cresc, nevoia de a completa constant efectivele rămâne, iar acest lucru nu poate continua la nesfârșit – în timp, costul crește, iar calitatea completărilor scade. În acest context, cel mai periculos semnal pentru Kremlin nu sunt declarațiile dure, ci impresia că Europa este gata să reducă sprijinul. Nu este un compromis și nici odezescaladare – este un stimulent de a ridica miza.
Interesul european aici este pragmatic: Ucraina trebuie să reziste și să câștige, indiferent de oscilațiile politice din țările partenere. Slăbirea rezistenței ucrainene nu produce stabilitate – crește probabilitatea ca Rusia să încerce să împingă mai departe logica coerciției, testând unitatea Uniunii Europene și a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, precum și vulnerabilitățile de la periferie.
Formula viitoarei păci poate fi complicată, iar detaliile privind anumite teritorii pot rămâne subiectul unor decizii politice de durată. Totuși, condiția de bază nu se schimbă: o pace favorabilă Ucrainei este posibilă atunci când Ucraina este puternică și are resurse pentru rezistență. De aceea, sprijinul militar, financiar și economic nu trebuie încetinit. Nu este un „cadou” – este o investiție în descurajarea războiului și în prevenirea extinderii lui spre spațiul european.