Rețea criminală destructurată pentru trecerea ilegală a frontierei
O rețea criminală specializată în facilitarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni în Republica Moldova a fost destructurată de polițiștii de frontieră. O persoană cu rol de conducere a fost reținută pentru 72 de ore, în timp ce alți membri sunt cercetați în stare de libertate. Un membru activ al grupării a fost dat în căutare.
Autoritățile au descoperit că gruparea acționa clandestin, facilitând trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetățeni străini, în schimbul unor sume considerabile de bani. Fiecare migrant ucrainean plătea 10.000 de dolari pentru a ajunge în țările Uniunii Europene.
Membrii grupului criminal organizat au facilitat intrarea, șederea și tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova de către cetățeni ucraineni, favorizând trecerea ilegală a frontierei de stat din Ucraina în Republica Moldova, cu destinația finală țările membre ale Uniunii Europene.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile persoanelor implicate, polițiștii au ridicat bani, stații radio, o cameră de detecție a mișcării, telefoane mobile și alte probe. Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toate persoanele implicate, respectând principiul prezumției de nevinovăție.

