Sporuri de până la 40% pentru combaterea dezinformării
Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care prevede acordarea unui spor salarial de până la 40% pentru angajații statului implicați în monitorizarea informațională și combaterea dezinformării. Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Finanțelor și vizează în special personalul din cadrul Centrului Național de Management al Crizelor.
Proiectul de lege include și majorarea cu 10 clase a grilelor de salarizare pentru funcțiile publice de conducere și execuție din domeniile menționate. De asemenea, sunt propuse sporuri de până la 50% din salariul de bază pentru primari și alți funcționari locali, în anumite condiții.
Un alt aspect al proiectului este majorarea plății compensatorii pentru angajații bugetari, de la 5.500 la 6.300 de lei, în contextul creșterii salariului minim pe țară propus pentru anul 2026. Această plată va fi calculată ca diferență dintre suma de 6.300 de lei și salariul lunar stabilit conform legii.
Noile prevederi sunt programate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026, după adoptarea proiectului în lectura a doua.

