România are 16,68 miliarde de euro prin SAFE. Cât rămâne în economie și ce înseamnă pentru Ucraina
Pe 7 septembrie, CSAT a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036 și programul Armata României 2044. În aceeași ședință a fost analizată și implementarea SAFE, instrumentul european prin care România are la dispoziție 16,68 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură cu utilizare duală.
Direcția este acum mai clară. România știe mai bine ce vrea să cumpere și pe ce perioadă. Întrebarea mai dificilă este ce va rămâne în țară după ce acești bani vor fi cheltuiți.
Pentru București, diferența dintre a cumpăra armament din exterior și a construi capacități de producție în România începe să devină la fel de importantă ca dimensiunea bugetului. Iar pentru Ucraina apare o altă întrebare: trebuie sprijinul acordat Kievului să concureze cu investițiile de care România are nevoie acasă?
Florin Tudor, absolvent al programului de masterat Securitate și Diplomație de la SNSPA, crede că nu. Infrastructura cu dublă utilizare poate face ca aceeași investiție să servească economia românească, apărarea țării și securitatea flancului estic.
România nu mai discută doar despre cât cheltuiește
Deciziile CSAT schimbă în primul rând orizontul de timp. Înzestrarea Armatei este planificată până în 2036, iar transformarea forțelor armate merge până în 2044. Nu mai este vorba doar despre o succesiune de achiziții făcute sub presiunea războiului din Ucraina.
Florin Tudor vede aici o direcție mai precisă decât înainte.
După CSAT, obiectivele sunt mai clare, iar termenele au început să fie fixate. Dar rămâne o problemă importantă. România trebuie să decidă cât investește în tehnică gata produsă și cât investește în capacitatea de a produce singură o parte din ceea ce va avea nevoie în următorii ani.
Cele două variante nu produc același rezultat.
Importul poate aduce mai repede sisteme de care Armata are nevoie. Dar, dacă această formulă domină pe termen lung, România continuă să depindă de producători, contracte și lanțuri de aprovizionare din exterior.
Producția locală este mai dificilă. Cere fabrici, tehnologie, personal și contracte suficient de mari pentru a justifica investițiile. Dar o parte din banii pentru apărare rămân în economie, iar România câștigă capacitatea de a produce, întreține și integra mai multă tehnică pe teritoriul propriu.
SAFE nu înseamnă doar cumpărături de armament
Din cele 16,68 miliarde de euro disponibile României prin SAFE, 4,2 miliarde sunt alocate infrastructurii cu utilizare duală, iar 12,48 miliarde echipamentelor militare. La 26 august, România a primit deja prima plată, de 2,5 miliarde de euro. În august și septembrie, Ministerul Apărării face plăți de aproximativ 800 de milioane de euro pentru tehnică deja contractată și dezvoltarea unor capacități de producție în România.
Există deja exemple concrete.
Producția finală a celor 298 de mașini de luptă ale infanteriei contractate de la Rheinmetall va fi localizată la Mediaș, iar o serie de componente importante vor fi produse tot în România. Navele cumpărate prin SAFE vor avea o parte importantă a producției și echipării realizată într-un șantier naval românesc. Muniția de 35 mm AHEAD va fi produsă într-o facilitate nouă în România, iar asamblarea finală a unor sisteme de drone este prevăzută tot aici.
Asta schimbă puțin discuția despre cheltuielile de apărare.
Un miliard de euro plătit pentru un sistem importat și un miliard investit într-un contract care aduce o parte din producție în România apar la fel în statistica bugetului de apărare. Efectul economic și industrial nu este însă același.
Florin Tudor consideră că tocmai aici trebuie urmărit modul în care sunt folosiți banii din SAFE și din bugetul național. Dacă o parte mai mare din aceste fonduri se întoarce în economie prin producție locală, România își poate reduce treptat dependența de importuri și poate construi o bază industrială mai solidă pentru propria apărare.
Ucraina nu trebuie să concureze cu investițiile din România
Problema devine mai complicată atunci când în aceeași discuție intră Ucraina.
România are propriile constrângeri bugetare, infrastructură care trebuie modernizată și o armată care are nevoie de investiții masive. Într-un asemenea context, sprijinul pentru Ucraina poate fi prezentat foarte ușor în politica internă ca o cheltuială făcută în detrimentul unor nevoi românești.
Florin Tudor propune o altă logică.
Sprijinul pentru Ucraina nu trebuie privit automat ca o competiție cu investițiile interne. Aeroporturile, porturile, drumurile și rețelele de telecomunicații pot fi proiectate pentru utilizare civilă, dar și pentru mobilitate și logistică militară. România își modernizează astfel propria infrastructură și, în același timp, consolidează apărarea și capacitatea flancului estic.
SAFE merge deja parțial în această direcție.
Cele 4,2 miliarde de euro destinate infrastructurii duale finanțează capetele autostrăzilor A7 și A8. Aceste investiții fac parte din conectarea României spre frontierele cu Ucraina și Republica Moldova și dintr-un coridor strategic care leagă infrastructura UE de partenerii estici.
În cazul Ucrainei, asta are o consecință foarte concretă. Un drum construit pentru traficul civil și dezvoltarea Moldovei românești poate deveni, atunci când este nevoie, și rută pentru deplasarea tehnicii, muniției, personalului sau altor resurse spre frontiera ucraineană.
Același ban produce astfel mai multe efecte.
Bucureștiul are și un interes propriu
Această formulă contează și politic.
Este mai ușor pentru orice guvern român să susțină investiții legate de securitatea Ucrainei dacă poate arăta simultan autostrăzi, capacități industriale, locuri de muncă și o apărare mai puternică în România.
Asta nu transformă sprijinul pentru Ucraina într-o afacere și nici nu înseamnă că fiecare proiect trebuie să producă profit pentru București. Înseamnă însă că, într-o perioadă de presiune bugetară, formele de sprijin care rezolvă și o problemă românească vor avea o bază politică mai solidă.
Florin Tudor vede aici posibilitatea ca România să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru securitatea flancului estic fără să trateze automat fiecare resursă folosită pentru Ucraina drept un cost pierdut pentru economia proprie.
Regulile SAFE oferă și o altă posibilitate. După etapa achizițiilor individuale, proiectele pot fi realizate în cooperare cu alte state membre, dar și cu Ucraina sau Republica Moldova.
Deocamdată, această posibilitate trebuie separată de rezultatele concrete. Existența mecanismului nu înseamnă automat că vor apărea proiecte româno-ucrainene importante. Asta se va vedea din contractele următoare.
Testul va fi ce produce România, nu doar ce cumpără
Pentru București, SAFE este o oportunitate rară. 16,68 miliarde de euro înseamnă suficient de mult pentru a accelera înzestrarea Armatei, dar și pentru a schimba o parte din industria românească de apărare.
Cele două obiective nu merg automat împreună.
România poate cumpăra rapid sisteme performante și să rămână dependentă de producția din exterior. Sau poate folosi o parte mai mare a comenzilor pentru transfer de tehnologie, producție locală, muniție, mentenanță și integrarea sistemelor în fabrici din țară.
Florin Tudor consideră că raportul dintre aceste două direcții va fi unul dintre lucrurile importante de urmărit în următorii ani. O industrie mai capabilă înseamnă nu doar bani care rămân în economia românească, ci și o apărare mai puțin dependentă de contracte externe.
Pentru Ucraina, aceeași evoluție poate avea un efect util dacă noile capacități industriale și infrastructura duală sunt integrate în securitatea flancului estic.
Pentru București, întrebarea nu mai este deci numai cât trebuie să cheltuiască pentru apărare. Este și ce rămâne după ce banii au fost cheltuiți.
Dacă rezultatul va fi doar mai multă tehnică importată, România va avea o armată mai bine echipată, dar multe dintre dependențele actuale vor rămâne.
Dacă apar fabrici, producție, infrastructură spre est și proiecte care pot fi folosite împreună cu partenerii regionali, aceeași creștere a cheltuielilor poate produce un rezultat mai larg. Pentru România în primul rând, dar și pentru Ucraina și pentru securitatea flancului estic.
Florin Tudor este absolvent al programului de masterat Securitate și Diplomație din cadrul SNSPA, cu pregătire în relații internaționale și securitate. Profil LinkedIn.