Ucraina și Moldova avansează împreună spre UE. Dar cât timp poate rezista acest parcurs comun?
Negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova au fost deschise oficial în iunie 2024. Abia în această vară au intrat însă într-o etapă mai concretă.
La 15 iunie 2026, UE a deschis cu ambele state primul cluster de negociere, cel al fundamentelor. La 14 iulie a urmat clusterul privind relațiile externe. Deocamdată, Bruxelles-ul păstrează cele două țări pe același traseu.
Asta nu înseamnă că vor ajunge împreună la final. Fiecare candidat este evaluat separat, iar prima diferență serioasă de ritm va deveni imediat o problemă politică.
Pentru Ucraina, miza nu este doar viteza cu care poate adopta legislația europeană. UE trebuie să decidă dacă este pregătită să primească o țară mare, aflată încă în război, a cărei aderare va schimba bugetul, agricultura și raporturile de putere din interiorul Uniunii.
Extinderea nu mai este doar un exercițiu tehnic
După aderarea Croației în 2013, extinderea UE a intrat într-o perioadă lungă de stagnare. Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat această logică.
Liderii europeni nu mai vorbesc doar despre adoptarea legislației și îndeplinirea criteriilor. Extinderea este prezentată tot mai des ca o investiție strategică în pace, securitate și stabilitate. Consiliul UE a folosit aceeași formulă la deschiderea clusterului privind relațiile externe.
Schimbarea se vede și în discuțiile tinerilor interesați de diplomație și relații internaționale.
Iulian-Daniel Gheorghe a absolvit programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene și urmează masteratul în Tehnici Diplomatice la Universitatea din București. El spune că a întâlnit această perspectivă și în mediile academice în care a studiat.
Din ceea ce a observat, apropierea Ucrainei de UE este privită favorabil de mulți tineri interesați de relații internaționale. Continuarea reformelor în timpul războiului este văzută ca un semn al determinării societății ucrainene.
Susținerea nu înseamnă însă acceptarea unor criterii diferite.
„În cazul aderării, mă refeream la respectarea acelorași criterii de aderare”, a explicat Gheorghe. Dacă UE va opta pentru o integrare graduală, aceleași condiții ar trebui să fie valabile pentru toate statele candidate.
Aceasta este și poziția oficială a Consiliului UE. Aderarea rămâne un proces bazat pe merite, iar progresul fiecărui stat este evaluat separat.
Integrarea graduală a început deja. Ucraina participă la programe și mecanisme europene înainte de aderare, iar de la 1 ianuarie 2026, Ucraina și Republica Moldova fac parte din zona europeană „Roam like at home”.
Între statutul de candidat și aderarea deplină apare astfel o etapă intermediară. Statele pot fi conectate la piața unică și la instituțiile europene înainte de a primi toate drepturile unui membru UE.
Ucraina și Moldova merg împreună, dar nu au garanția unui final comun
Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de candidat în 2022. Și-au deschis negocierile în aceeași zi, în iunie 2024, iar în vara acestui an au deschis aceleași două clustere.
Bruxelles-ul nu le-a promis însă că vor rămâne permanent într-un singur pachet. Principiul meritelor proprii permite unui candidat să avanseze înaintea celuilalt.
Pentru Gheorghe, o asemenea separare ar avea consecințe politice.
„Decuplarea ar semnala neîncredere în posibilitatea Ucrainei de a se reforma”, susține el. În același timp, ar putea slăbi solidaritatea dintre Ucraina și Republica Moldova, două state expuse presiunilor Rusiei.
Diferențierea poate fi justificată prin rezultate. Riscul apare atunci când țara care avansează mai lent este transformată în vinovatul întregului blocaj. După cum observă Gheorghe, între diferențiere și blamare există doar un pas.
În acest moment nu există o decizie oficială de separare. Deschiderea acelorași clustere în aceleași zile arată că UE încearcă să păstreze ritmul comun.
Acest echilibru va deveni însă mai greu de menținut când negocierile vor ajunge la agricultură, concurență, buget și reforma instituțiilor.
Nu doar Ucraina trebuie să fie pregătită
Dezbaterea despre aderare se concentrează, de regulă, asupra reformelor de la Kiev: statul de drept, administrația publică, combaterea corupției și funcționarea instituțiilor democratice.
Primul cluster acoperă tocmai aceste domenii. Include statul de drept și drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice.
Dar extinderea nu este doar un examen pentru Ucraina. Este și un test pentru Uniunea Europeană.
Gheorghe consideră că reforma instituțională este obstacolul cel mai vizibil în discuțiile publice, iar războiul produce cea mai mare incertitudine.
O Ucraină membră ar deveni unul dintre cele mai populate state ale Uniunii. Ar influența formarea majorităților, distribuirea puterii în instituțiile europene și raportul dintre statele mari și cele mici.
Problema nu mai ține doar de calitatea reformelor ucrainene. Ține și de capacitatea UE de a lua decizii într-o Uniune cu peste 30 de membri.
La fel de complicat este bugetul.
Agricultura și politica de coeziune ocupă deja o parte importantă din cheltuielile UE. Aderarea Ucrainei, cu un sector agricol atât de mare și cu nevoi uriașe de reconstrucție, nu poate fi finanțată fără schimbarea actualelor formule.
Comisia Europeană a prevăzut în propunerea pentru viitorul buget multianual posibilitatea mobilizării a până la 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în perioada 2028-2034.
Suma nu este garantată în avans. Este un plafon care permite ajustarea sprijinului în funcție de nevoi, într-o perioadă în care costurile sunt greu de anticipat. Sprijinul militar ar urma să rămână separat, prin Facilitatea Europeană pentru Pace.
Ucraina apare deja în planificarea financiară pe termen lung. Rămâne însă întrebarea cine va suporta costurile și ce politici europene vor fi reformate pentru a face loc unui nou stat membru de asemenea dimensiuni.
Agricultura și bugetul vor încetini ritmul politic
Gheorghe atrage atenția că Ucraina trebuie inclusă din timp în discuțiile despre agricultură, comerț și buget.
Aici susținerea politică se lovește direct de interesele statelor membre.
Integrarea înainte de aderare poate reduce o parte din șoc. Conectarea treptată la piața unică, la infrastructura europeană și la programele UE permite rezolvarea unor probleme înainte ca Ucraina să devină membră.
Agricultura rămâne însă unul dintre cele mai sensibile dosare. Intrarea unui mare producător agricol ar putea schimba distribuirea subvențiilor, condițiile de concurență și echilibrul pieței.
Comerțul va ridica probleme similare. Bugetul va pune în discuție contribuțiile statelor membre și modul în care sunt împărțite fondurile europene.
Aderarea Ucrainei nu va depinde doar de numărul clusterelor deschise. Kievul va trebui să convingă fermierii, guvernele și contribuabilii europeni că integrarea poate aduce beneficii comune, nu doar costuri.
Criteriile nu trebuie reduse pentru Ucraina. Dar nici nu pot deveni o justificare pentru amânarea fără termen a extinderii.
România susține Ucraina, dar nu renunță la propriile interese
România are motive strategice să sprijine integrarea Ucrainei. O țară stabilă, conectată la piața europeană și capabilă să coopereze în domeniul securității reduce vulnerabilitatea flancului estic și a regiunii Mării Negre.
Gheorghe vede pentru București un rol mai larg decât susținerea politică.
România poate folosi experiența propriei aderări, poate participa la reconstrucție și poate investi în infrastructura care leagă Ucraina de piața unică.
Porturile dunărene, căile ferate și legăturile rutiere nu mai sunt doar proiecte economice. Ele au devenit deja instrumente de conectare a Ucrainei la spațiul european.
Bucureștiul are însă și propriile interese. Agricultura, comerțul, infrastructura de transport, securitatea frontierelor, precum și drepturile și situația comunității românești din Ucraina vor rămâne teme sensibile în relația bilaterală.
Gheorghe nu crede că România va transforma aceste teme în condiții care să pună Ucraina într-o poziție dificilă.
Argumentul său este strategic. Bucureștiul nu are interesul să afecteze o relație de care depinde și securitatea Mării Negre.
Este o evaluare optimistă. Războiul a schimbat însă raportul dintre disputele bilaterale și interesele comune. Cooperarea cu Ucraina a devenit parte a infrastructurii de securitate a României.
Ucraina trebuie să se schimbe. Dar și UE
Ucraina și Republica Moldova avansează în continuare împreună. Nu există deocamdată o decizie de decuplare și nici un calendar clar al aderării.
Problema diferențierii va reveni atunci când una dintre cele două țări va progresa mai repede. Va reveni și atunci când statele membre vor începe să calculeze costurile pentru agricultură, buget și instituțiile europene.
Ucraina trebuie să demonstreze că poate îndeplini criteriile fără să ceară eliminarea lor.
Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că principiul meritelor proprii nu este doar o formulă comodă pentru amânare.
Aderarea Ucrainei va schimba agricultura europeană, bugetul, echilibrul instituțional și politica de securitate. Nu poate fi tratată ca o extindere obișnuită.
Întrebarea nu mai este doar dacă Ucraina este pregătită să intre în UE.
Este și dacă UE este pregătită să se schimbe pentru a o putea primi.
Iulian-Daniel Gheorghe este absolvent al programului de licență Relații Internaționale și Studii Europene și masterand în Tehnici Diplomatice la Universitatea din București. Profil LinkedIn.